Au fost treziţi de Ucu,ce le aducea un coş cu alimente de la Marele Conducător care-i invita să-şi ia rămas bun,înainte de plecare.Din cauza preocupării faţă de drumul dificil ce-i aştepta,dejunul a fost rapid şi punctualitatea de necontestat la întâlnirea din jurul mesei de piatră.Chiar au trebuit să aştepte până ce bătrânul conducător şi-a făcut apariţia solemnă,însoţit, fireşte, de suita obişnuită.După plecăciunile de rigoare şi cele câteva cuvinte de amabilitate pe care le-au înţeles mai mult prin semne,oaspeţilor l-i s-au oferit daruri.Carmen,Florica şi Olguţa au primit căte un fluier din lemn încrustat cu diferite motive.Au zâmbit discret fiindcă nu ştiau să le folosească,dar pentru femeile halane era un dar apreciat.Relu şi Gavrilă au fost mai norocoşi,dacă se poate spune aşa: fiecăruia i-a fost oferită câte o brăţară strălucitoare din aur încrustată cu pietre preţioase.Pe planeta natală ar fi valorat o mare avere,însă aici era doar o simplă podoabă.Cel mai fericit a fost Bogdănel,al cărui dar depăşea orice aşteptare: un pumnal masiv,cu mânerul şi teaca aurită,plus un brâu din piele cu loc de prindere a armei.După saluturile condimentate cu mulţumiri şi nelipsitele zâmbete,s-au despărţit şi au pornit spre drumul de întoarcere,însoţiţi,ca la venire,de Ucu,Hita şi Şivu.
Până la ieşirea din aşezare au fost petrecuţi de mulţi locatari,mai ales copii,dar încet,încet,au rămas singuri.Florica era curioasă dacă legumele ei au fost apreciate de Marele Conducător şi nu s-a putut abţine să nu-l întrebe pe Ucu.Acesta a râs şi i-a dat de înţeles că nu au avut trecere.După ce le-a gustat,a oferit şi celorlalţi conducători şi cu toţii au ajuns la concluzia că nu au gust bun,aşa că au ajuns în depozit pentru a fi oferite cui le va dori.Halanii erau refractari la ceea ce nu cunoşteau sau nu aveau în tradiţii.Asta a cam scos-o din pepeni pe femeie,care nu putea concepe să fie cineva care nu apreciază roşiile ei cărnoase,ardeii dolofani şi păstăile lungi şi fragede.Până au ajuns la podul din şipci,doar de asta vorbea cu Olga şi Carmen,în timp ce Gavrilă o lua peste picior.Deşi era a doua tranversare peste prăpastia adâncă de circa o sută de metri,emoţiile erau la fel de mari şi fiecare pas bine calculat.
Primul a trecut Ucu,fără vreo emoţie vizibilă,urmat de Gavrilă şi apoi,rând pe rând,femeile şi copiii.Pe când Relu era la mijlocul podului,s-a auzit un sunet profund,venit din adâncul pământului şi totul în jur a început să se mişte brusc şi cu putere.Omul s-a prins cu toată forţa de balustrada laterală şi se uita în jur,neînţelegând ce se petrece.Chiar şi cei de pe maluri au intrat în panică,căzând de pe picioare.Totul în jur se mişca haotic şi podul se balansa ameninţător.Bucăţi mari de stâncă se desprindeau de pe ambele maluri şi cădeau în hăul de dedesupt.Din partea unde mai erau cei doi halani care ar mai fi trebuit să treacă,podul s-a desprins şi a căzut spre malul pe care femeile ţipau îngrozite.Relu a rămas agăţat de liane şi se ţinea cu toate puterile,încercând să nu se uite în jos.Cutremurul a durat aproape un minut şi când pământul s-a liniştit,cu toţii s-au apropiat de marginea prăpastiei,strigând şi căutând să vadă unde-i Relu.Olguţa risca să cadă de pe mal şi Gavrilă i-a cerut Floricăi să o ţină la o distanţă mai sigură.Apoi s-a aplecat şi a văzut că prietenul lui era la vreo 12 metri în josul podului ce atârna în gol.A ţipat către el:
-Eşti teafăr?Poţi să te urci?
-Cred că sunt bine.Să văd ce pot face.
A răspuns Relu şi chiar atunci o funie a cedat,lăsând podul într-un sprijin fragil.
-Relule,prinde-te de ceva!Mă tem că liana nu te mai ţine.
L-a averizat Gavrilă,trăgând de funia în care se mai ţinea.A venit alături Ucu şi Bogdănel pentru a-l ajuta.Pe celălalt mal,Şivu cu Hita,priveau neputincioşi la scena de coşmar.Deodată,cei de sus au simţit cum greutatea de pe liană dispare şi s-au speriat.
-Relu!Relule,mai eşti acolo?,a strigat vânătorul.
S-a mai liniştit când i-a auzit vocea:
-Da!M-am prins de stâncă.
-Bine!Poţi să urci?
-E cam greu.Deasupra mea e o platformă şi nu sunt un am făcut în viaţa mea alpinism.Am să caut o altă cale.
-Ai grijă!,l-a avertizat Gavrilă.Noi o să pregătim o funie şi o să ţi-o coborâm.
Într-adevăr,deasupra lui Relu era un capăt de stâncă netedă ce nu putea să o escaladeze,aşa că era nevoit să se deplaseze lateral spre dreapta,chiar dacă traseul îl obliga să coboare.Căuta ceva de care să se prindă sau să calce şi se folosea de orice vegetaţie mai viguroasă sau proeminenţa a peretelui.A ajuns la un vlăstar mai gros şi s-a agăţat cu nădejde de el.Din păcate era prins într-un sol mai moale şi a ieşit din rădăcină.În cădere şi-a zdrelit măinile încercând să se agaţe de ceva solid şi a reuşit după vreo câţiva metri.Era speriat şi inima îi bătea ca nebună.Nu-şi permitea să mai rişte şi se gândea bine la următoarea mişcare.Să urce nu avea curaj,dar de coborât era mai uşor.Poate va găsi un loc în care să-şi odihnească muşchii încordaţi şi să facă un plan de salvare.Distanţa între el şi cei de sus se mărea şi nici nu mai dialoga cu ei.A tot coborăt în diagonală până a ajuns pe o ieşitură pe care o ochise de departe.Acolo a putut să se aşeze liniştit.Doamne,prin ce a trecut!Se uita împrejur şi privirea i s-a oprit pe verdeaţa ce acopera peretele din spatele lui.O dădu la o parte şi se uimi: acolo era o intrare suficient de mare încât să-i permită să intre.
